Eplus Smart Energy

Agista este primul fond de investiții românesc care scalează IMM-urile locale prin piața de capital.

eplusromania.ro

Exit-ul din compania Eplus a reprezentat o decizie strategică firească pentru AGISTA. Fondul de growth equity și-a îndeplinit cu succes misiunea asumată, ajungând într-un punct în care compania este mai profitabilă, fiind pregătită pentru următorul său stadiu de dezvoltare, în cadrul grupului extins din care face parte.


În continuă dezvoltare

Eplus Smart Energy dezvoltă, livrează, implementează procese eficiente la un nivel de calitate ridicat, astfel încât clienții să vadă în companie un partener pe termen lung care le susţine creşterea. Eplus Smart Energy este un promotor al dezvoltării tuturor oamenilor implicați în toate activitățile companiei: clienţi, furnizori, colaboratori, comunitate şi nu în ultimul rând propria echipă.